iunie
05
2020

Ziua de 5 iunie este dedicată mediului și se aniversează la nivel mondial. 🌏

Ziua Mondială a Mediului a fost instituită în 1972 de Adunarea Generală a Națiunilor Unite pentru celebrarea Conferinței „Ecologia Umană” de la Stockholm și reprezintă elementul cel mai important al „Programului pentru Mediu” al Națiunilor Unite. Programul de mediu al ONU încurajează națiile și popoarele să implementeze dimensiunea de mediu a dezvoltării durabile consecvent și să îmbunătățească calitatea vieții cetățenilor fără a compromite pe cea a generațiilor viitoare.
Începând cu anul 1987, Ziua Mondială a Mediului este găzduită de o țară, unde au loc manifestări oficiale la nivel mondial.
La aceste manifestații și activități se aliniază întreaga comunitate internațională: țări, comunități, asociații etc.
Republica Moldova organizează și ea mai multe manifestații de aniversare, cum ar fi: acțiuni de informare, conștientizare și educație ecologică, acțiuni de ecologizare, dezbateri și mese rotunde, organizate de instituțiile publice locale, ONG-urile de profil și autoritățile de mediu.
În fiecare an Ziua Mondială a Mediului este organizată în jurul unei teme din agenda UNEP, care are un caracter deosebit pentru mediu.
Columbia, țară gazdă de Ziua Mondială a Mediului 2020 Ziua mondială a mediului înconjurător a fost găzduită, în fiecare an de câte o ţară, unde au avut loc festivităţile oficiale la nivel mondial. Cele mai recente astfel de festivităţi au avut loc în Angola, Italia, Brazilia, Norvegia şi SUA. În 2018 aceste manifestări au fost găzduite de India, iar în 2019, de Canada. Țara desemnată în 2020 de Ziua Mondială a Mediului este Columbia. Accentul care se pune pe ţara gazdă cu această ocazie, ajută la evidenţierea provocărilor de mediu cu care țara se confruntă şi sprijină efortul depus pentru abordarea acestora.
Totodată, Vă amintim că Ziua Mondială a Mediului în Țara noastră este declarată și Ziua profesională a angajaților în domeniul mediului. Aceasta ne obligă să avem o prezență activă în Opinia Publică în această perioadă.