octombrie
23
2020

Concursul republican pentru elevi „Limba noastră – i o comoară”

Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării a lansat concursul republican pentru elevi „Limba noastră – i o comoară”, ediţia a IV-a. Scopul concursului este cultivarea responsabilității tinerei generații pentru comunicarea corectă şi promovarea modelului vorbitorului cult în limbă română.
✅La Concurs pot participa elevii claselor I – XII din toate instituțiile de învățământ primar și secundar, ciclul I și ciclul II din țară.
➡️Concursul se desfășoară pe niveluri de vârstă și de pregătire:
– Nivelul I – clasele I – a IV-a;
– Nivelul II – clasele a V-a – a IX-a;
– Nivelul III – clasele a X-a – a XII-a.
✅Dosarul pentru concurs trebuie să includă: formularul de înscriere la Concursul republican „Limba noastră-i o comoară”, ediția a IV-a; materialul video în format digital de maxim 3 minute în care participanții vor ține cont de:
-promovarea diversității lingvistice și a dialogului intercultural;
-conștientizarea importanței utilizării și păstrării limbii materne;
-dezvoltarea competenței de comunicare în limba română și limba maternă;
-cunoașterea valorilor culturale și a propriei identități;
-încurajarea interacțiunii dintre diferite popoare;
-dezvoltarea creativității și spiritului civic la elevi;
-demonstrarea competențelor civice, morale și interpersonale ale elevilor.
📌Filmulețele pot fi realizate cu suportul unui cadru didactic – mentor sau împreună cu părinții elevilor participanți.
➡️Participanții prezintă electronic materialele pentru participare la adresa electronică limbanoastra2020@gmail.com”, până la data de 30 octombrie, ora 17:00.