Suntem în anotimpul primăvara, când organismul copiilor are nevoie, zilnic, de multă energie pentru a crește și a se dezvolta armonios. O sursă de energie pentru dezvoltarea fizică a copilului o primește din alimentația echilibrată, zi de zi.
Instituția de educație timpurie nr.149„PINOCCHIO” str. M. Sadoveanu, 4/4 dispune de:
• condiții moderne pentru păstrarea produselor fiind dotată cu frigidere conform cerințelor sanitar – igienice;
• utilaj tehnologic modern pentru prepararea bucatelor;
• veselă și ustensile de bucătărie, marcate pentru fiecare fel de bucate/ produse.
Comisia de triere a instituției monitorizează zilnic calitatea materiei prime recepționate și a bucatelor finite, precum și a servirii acestora, cu respectarea porțiilor alimentare per copil. Produsele livrate sunt de calitate, în ambalajul producătorului, cu indicarea clară a termenului de valabilitate de la data producerii, îmbutelierii și fabricării. Implementarea Meniului-model unic (sezon iarnă-primăvară) are loc cu succes, căci este variat, echilibrat și sănătos!

